
La sfârșitul lunii August 2009 Federația Română de Karate Kyokushin a organizat la Stâna de Vale tradiționalul stagiu de vară.
Anul acesta stagiul s-a bucurat de participarea a circa 200 de sportivi din întreaga țară. Clubul nostru a participat cu un lot format din 15 sportivi.
Oaspetele din acest an a fost președintele EKO (European Kyokushin Organization) shihan Koen Scharrenberg (Olanda). A fost un stagiu deosebit de plăcut, cu o atmosferă foarte deschisă dar în același timp disciplinată.
La începutul fiecărui antrenament sportivii s-au împărțit pe mici grupuri unde se executa încălzirea. Lucrul pe grupe continua de obicei si după încălzire fiecare grup fiind format din sportivi de același grad. S-au repetat tehnici de kata si kihon, dar, mai ales, terhnici de luptă. Au fost prezentate diverse tehnici iar în ultima zi, cei mai valoroși sportivi ai Federației noastre au prezentat cateva combinații preferate. Interesant a fost de asemena și antrenamentul de noapte: o oră de tehnici executate cu kiai maxim, la ora 2 dimineața! ![]()
Ultima zi a fost dedicată examenului de grad. De la clubul Kyospirit Cluj Napoca au promovat următorii sportivi:
- 1 dan – Anda Pop
- 7 kyu – Evoiu Mihai
- 8 kyu – Sabin Sanislav, Bogdan Țițiu și Vlad Gorgan
- 9 kyu – Barbu Trestian
- 10 kyu – Mihai Cîmpean, Raul Cublișan, Titus Moldovan și Alexandru Ciobica
Felicitări tuturor sportivilor noștri, mai ales Andei care a reușit promovarea examenului de centură neagra după 30 de reprize istovitoare de luptă full contact. Felicitări și celorlalți participanți la acest examen dificil. În mod special il felicităm pe sempai sensei Cristian Bolduț pentru promovarea cu brio a examenului de sandan.
Pozele de la stagiu se găsesc, ca de obicei, în galerie.
Tags: Koen Scharrenberg, stagiu, stana de vale