spargeri

Antrenament Festiv 2008

15-12-2008

Ultimul antrenament din 2008 a fost momentul cel mai potrivit premierii sportivilor cu rezultate deosebite în acest an competiţional. După premiere a avut loc şi o demonstraţie de kata si spargeri. Pozele le găsiţi aici.

2008 a însemnat pentru clubul nostru participarea la toate cele trei stagii de pregătire organizate de Federaţia Română de Karate Kyokushin, organizarea unui stagiu la salina Turda şi participarea la trei competiţii naţionale la care am reuşit să obţinem: două locuri I, un loc II şi două locuri III. De asemenea, anul 2008 a adus şi noi centuri negre în cadrul clubului: un shodan si un nidan, obţinute în cadrul stagiului de la Moneasa. (more…)

Aquina Spa Center    Trilulilu Kyospirit